|
Craiova meniu:
|

Universitatea Craiova învinge pe Sepsi Sf. Gheorghe cu 2-1 în ultima etapă acasă a anului
 Trei puncte importante obținute de Universitatea Craiova în duelul cu Sepsi OSK din etapa a 20-a în Liga 1.
Maldonado a deschis scorul în minutul 28 cu o lovitură de cap la colțul lung după un corner.
Sepsi a restabilit egalitatea în minutul 39 prin elvețianul Oberlin. Acesta a primit în adâncime și a profitat de eroarea lui Maldonado, care a trecut pe sub minge, marcând fără emoții în duelul cu Popescu.
Universitatea Craiova a marcat golul victoriei în repriza secundă prin Baiaram. Acesta a marcat cu capul din șase metri, în minutul 68, la centrarea lui Bancu de pe flancul stâng.
În minutul 90, Mitriță a scăpat singur în careu și a tras peste poartă.
Cu 32 de puncte, Universitatea Craiova ajunge pe locul patru în clasament.
Sepsi se află pe locul șase, cu 29 de puncte.
Caseta tehnică
Universitatea Craiova: I. Popescu – Carlos Mora (Houri 59), Maldonado (Zajkov 83), Screciu, Bancu - Căpăţînă, Oshima – Baiaram (Bană 82), Al. Mitriţă, Paradela (Şt. Vlădoiu 46) – Koljic (Lukic 59). Antrenor: Costel Gâlcă.
SEPSI OSK: Niczuly - Oteliţă (Oroian 74), D. Ciobotariu, Haruţ, A. Dumitrescu – Oberlin, Siger (Neskovic 79), Sota Mino, Fl. Ştefan - C. Matei, M. Coman (Kallaku 79). Antrenor: Valentin Suciu.
Cartonaşe galbene: Căpăţînă 50, Baiaram 77 / Oteliţă 43.
Arbitri: Istvan Kovacs - Mihai Marius Marica, Ioan Alexandru Corb. |
: 9 ( 1 ) - !
20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 în vulcanul din Bănie Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 10-a.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.
Succesul este primul obținut de olte ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică în duelul cu U Cluj Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
Unive ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.
O ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|