|
Craiova meniu:
|

CS Universitatea Craiova se reunește la București!
 Reînființată după 19 ani, echipa de fotbal care ține de Clubul Sportiv Universitatea Craiova va avea prima acțiune oficială miercuri, 10 iulie, când este programată reunirea lotului de jucători sub comanda lui Erik Lincar (foto).
Interesant este că aceasta va avea loc la București, în condițiile în care stadionul “Ion Oblemenco” se află în plină operațiune de recosmetizare după ce a fost abandonat de aproape doi ani. Totodată, tot la București va avea loc și vizita medicală, cu mențiunea că este vorba de o vizită medicală provizorie, pentru a vedea care este starea de sănătate a jucătorilor care vor veni la reunire.
Din cauza procesului de renovare a arenei din Craiova, componenții CS Universitatea Craiova se vor antrena cel mai probabil la Mogoșoaia sau Buftea timp de o săptămâna, pentru ca apoi să plece într-un stagiu de pregătire în Serbia. |
: 9 ( 1 ) - !
20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 în vulcanul din Bănie Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 10-a.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.
Succesul este primul obținut de olte ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică în duelul cu U Cluj Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
Unive ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.
O ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|