|
Craiova meniu:
|

Consiliului Judeţean Dolj a dat īn judecată FRF
 Şeful Consiliului Judeţean Dolj a anunţat că instituţia pe care o conduce a intrat īn război juridic cu FRF īn urma deciziei de dezafiliere a Universităţii Craiova.
Prioteasa a spus: Am dat īn judecată FRF īn ultima zi īn care aveam dreptul legal să facem acest lucru. Cerem anularea deciziei de dezafiliere a Universităţii Craiova, pentru că această decizie ne-a afectat şi pe noi, respectiv pe cei de la Clubul nostru de copii şi juniori. Acum ne vom implica īn acest proces cu toată forţa şi o să fim atenţi la aspectele de natură juridică şi sperăm să īntoarcem această decizie nedreaptă faţă de un club cu istoria Universităţii Craiova, cea mai frumoasă şi mai cinstită echipă din fotbalul romānesc.
Preşedintele CJ a mai spus că administraţia judeţeană s-ar putea implica pe viitor, īn parteneriat cu primăria Craiova, şi īn rezolvarea problemei stadionului.
Prioteasa a continuat: Eu nu am vrut să fac din Universitatea Craiova o temă de campanie. Noi, ca şi consiliu judeţean putem să facem şi vom face īn continuare ceea ce am făcut pānă acum cu pepiniera, adică să asigurăm materia primă pentru echipa Craiovei, să realizăm şi acel proiect de bază sportivă de la Aeroport, cu două terenuri de antrenament, cu hotel de cantonament şi cu toate cele necesare, unde, alături de copii să se poată eventual antrena şi o echipă mare, īn lipsa altui loc. Am mai putea de exemplu, acum că o avem la primărie pe colega noastră Lia Olguţa Vasilescu, vă spun aşa un plan nu foarte eleborat, să īncercăm să facem ceva şi cu stadionul. Ştiţi că stadionul e al municipalităţii, dar pista de atletism e la Minister. Aş putea să o preiau eu şi să facem un stadion de atletism īn altă parte şi să facem tribunele la stadion pānă īn iarbă, cum sunt la Steaua. |
: 9 ( 1 ) - !
20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 Ć®n vulcanul din BÄnie Universitatea Craiova a obČinut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana RomĆ¢niei a Ć®nvins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sĆ¢mbÄtÄ seara, pe stadionul āIon Oblemencoā, Ć®n etapa a 10-a.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-09: Corvinul Hunedoara ā Universitatea Craiova 0-1. CicĆ¢ldÄu a lovit decisiv Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, dupÄ ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminicÄ seara Či a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.
Succesul este primul obČinut de olte ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-09: Universitatea Craiova, victorie categoricÄ Ć®n duelul cu U Cluj Universitatea Craiova a Ć®ncheiat Ć®n forČÄ etapa a opta din Liga 1. Campioana RomĆ¢niei a obČinut o victorie categoricÄ, scor 4-0, Ć®n faČa UniversitÄČii Cluj, Ć®n partida disputatÄ luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
Unive ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-09: FC BacÄu ā Universitatea Craiova 1-2 Ć®n Cupa RomĆ¢niei. DeČinÄtoarea trofeului Ć®ncepe cu dreptul Universitatea Craiova Či-a Ć®nceput parcursul Ć®n noua ediČie a Cupei RomĆ¢niei cu o victorie. DeČinÄtoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC BacÄu, formaČie din eČalonul secund pregÄtitÄ de Costel Enache.
O ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
01-09: Rapid ā Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacÄ din GiuleČti cu un punct Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni searÄ pe terenul Rapidului, scor 1-1, Ć®n partida care a Ć®nchis etapa a Čaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauzÄ, Ć®nsÄ giuleČtenii au revenit Ć®n repriza secundÄ Či au obČinut u ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|