Craiova meniu:

Craiova Maxima, adorată la Ianca

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2012-05-28 ]
[ Romānia ]

Craiova Maxima, adorată la Ianca

 4212 Sosirea fotbaliştilor de legendă ai Craiovei Maxima la inaugurarea bazei sportive „Sebastian Domozin㓠a strāns la Ianca peste două mii de nostalgici

Duminica trecută a fost o zi specială īn rāndul locuitorilor din Ianca (judeţul Olt), aceştia participānd, cu mic, cu mare, la inaugurarea noii baze sportive din comună. Aparent nu era un eveniment la care să se calce pe picioare, dar au existat două motive suficient de puternice īncāt să se adune peste două mii de oameni. Primul ar fi botezarea arenei „Sebastian Domozină“, fostul mare comentator sportiv fiind venerat la Ianca, locul său de baştină, iar cel de-al doilea motiv a fost sosirea jucătorilor Craiovei Maxima şi din generaţiile următoare. Nostalgia i-a cuprins pe toţi cei prezenţi, īncă din primele momente ale īntālnirii cu legendele din iarbă. Īmpreună au „răsfoit“ cāteva „pagini“ ale trecutului glorios, pe care „nea Sebi“ le-a comentat cu atāta pasiune şi dragoste, determināndu-i pe cei ce stăteau lāngă radio să se simtă ca pe vulcanicul stadion „Central“. Cei din teren, cărunţi acum, acompaniaţi de īnregistrările audio cu Sebastian Domozină īn care „accelera“ spre poarta adversă, au făcut ca pe obrazul multora să se prelingă cāte o lacrimă. Pentru cei tineri, care au fost privaţi de momentele glorioase ale Ştiinţei, a fost un moment de frustrare, prezentul nefiind unul demn de renumele celei mai iubite echipe a oltenilor.

Costică Popescu a căzut pradă emoţiilor

Pentru unii colegi de breaslă ai lui Sebastian Domozină, evenimentul, foarte bine organizat, a īnsemnat foarte mult. Răscolit de amintiri, fostul crainic al „Centralului“ din Bănie, Costică Popescu, le-a dat mari emoţii celor prezenţi la cocheta bază sportivă. A ţinut un scurt discurs cu un nod īn gāt, apoi, īn momentul īn care din boxe răsunau īnregistrările cu vocea bunului său prieten, emoţiile au fost foarte mari şi i s-a făcut rău. „L-am văzut cum a dispărut, apoi doi oameni din mulţime l-au aşezat pe un scaun. Nu şi-a revenit, aşa că l-am dus la vestiar, unde era mai răcoare, a venit şi un medic. Īntre timp, sunase cineva şi la salvare, dar aceasta venea de la aproximativ 30 km, de la Corabia. Īntr-un final a ajuns şi salvarea şi l-a dus la Corabia la spital, pentru investigaţii. De acolo l-au adus la Craiova, iar acum este bine. Ne-a dat emoţii, pentru că ştiam că este cardiac şi că īn urmă cu doi ani făcuse şi un accident vascular“, a povestit un apropiat.
Revenind la marele meci, arbitrat de Călin Miereanu, Craiova Maxima s-a impus cu 4-1 īn faţa celor de la Ianca, golurile fiind marcate de Marian Bācu, Silvian Cristescu (2) şi Gigi Ciurea, respectiv Nicu Achim. De menţionat că gazdele au evoluat īn prima repriză cu echipa de old-boys, īn cea de-a doua intrānd tinerii de la Victoria Ianca. Din echipa Craiovei Maxima au făcut parte următorii: Dan Racolţea, Nae Tilihoi, Gigi Ciurea, Nicolae Negrilă, Nae Ungureanu, Costică Donose, Marius Sava, Silvian Cristescu, Marian Bācu, Narcis Mohora, Dănuţ Bica, Robert Vancea, Florin Cioroianu, Marian Calafeteanu, Victor Cojocaru, Mihai Ungureanu şi Ovidiu Florescu. Old-boys Ianca a fost compusă din: Rodel Grămadă, Victor Iepuran, Dan Jianu, Valentin Spiridon, Ion Otea, Vasile Tocea, Iulian Popa, Aurel Grigore, Nicu Achim, Mirel Pascu, Aurelian Nicu, Tudor Chiţu, Cristinel Dumitrescu, Vasile Huruiecea, Eduard Predoi şi Gigi Mihăilă.

: 9 ( 1 ) - !



04-08: 25 de ani pentru www.universitatea-craiova.eu !!!!!
Pagina de internet a Ʈmplinit 25 de ani de la lansare!

Pagina este cel mai vechi website pentru Universitatea Craiova aflat Ʈncă Ʈn activitate!

Ǝn trecut, pagina a activat la alte adrese, inițial fiind www.craio ...
[ ]

[ Adrian Trasca ]
Stiri Universitatea Craiova

02-08: Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Petrolul! Nsimba a reușit cel mai rapid gol al sezonului
Universitatea Craiova a dominat fără drept de apel duelul cu Petrolul Ploiești și s-a impus cu 4-0, Ć®ntr-un meci controlat aproape Ć®n totalitate de echipa lui Filipe Coelho. Oltenii au rezolvat partida Ć®ncă din prima repriză și au urcat pe ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

02-08: Ce urmează pentru Universitatea Craiova Ʈn cupele europene
Universitatea Craiova a ajuns Ʈn turul 3 preliminar din Europa League, după ce a fost eliminată de Levski Sofia din Champions League.

Retrogradată Ć®n Europa League după eliminarea suferită Ć®n principala competiție după 2-3 la ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

31-07: Universitatea Craiova a ratat calificarea Ʈn turul 3 din Liga Campionilor
Universitatea Craiova părăsește preliminariile Ligii Campionilor după un duel spectaculos cu Levski Sofia. Campioana RomĆ¢niei a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, Ć®nsă succesul bulgarilor din prima manșă, 1-0, a făcut diferența. Formați ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

28-07: Dinamo s-a impus cu un neverosimil 5-1 cu Universitatea Craiova
Dinamo a obținut o victorie categorică Ć®n fața Universității Craiova, scor 5-1, Ć®ntr-un meci disputat Ć®n etapa a doua din Liga 1. Bucureștenii au profitat din plin de erorile defensive ale adversarilor și au controlat confruntarea, chiar da ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 23 august 2026

Dictionar   Meditatii