Craiova meniu:

UNIVERSITATEA CRAIOVA, DIN NOU ÎN LIGA I? Mititelu, chemat la FRF pentru LICENŢĂ

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2012-05-22 ]
[ România ]

UNIVERSITATEA CRAIOVA, DIN NOU ÎN LIGA I? Mititelu, chemat la FRF pentru LICENŢĂ

 4204 Universitatea Craiova a fost convocată joi, 24 mai, să susţină licenţa pentru Liga I în faţa comisiei condusă de Viorel Duru, deși gruparea din Bănie a fost dezafiliată definitiv de FRF.

Anunţul a fost făcut chiar de Administraţia Sistemului Naţional de Licenţiere, care a precizat însă că solicitarea grupării oltene va fi respinsă, deoarece aceasta a fost exclusă din competiţii pe 20 iulie 2011.

"Această persoană juridică nu a participat în competiţiile organizate de FRF sau de LPF în sezonul 2011-2012, fiind exclusă din FRF la data de 20 iulie 2011. Ca atare, nu are dreptul sportiv să participe în campionatul Ligii I în sezonul pentru care a solicitat licenţa. Soluţionarea cererii de acordare a licenţei este de competenţa Comisiei de Licenţiere a Cluburilor, care va pronunţa o hotărâre până pe 25 mai 2012, conform calendarului de funcţionare prevazut în Anexa I a Regulamentului Naţional de Licenţiere a Cluburilor, ediţia 2011, care poate fi consultat pe site-ul oficial al FRF", se arata într-un comunicat al Administraţiei Sistemului Naţional de Licenţiere.

Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, susţine însă că echipa sa va primi licenţa pentru Liga I, urmând ca excluderea clubului să fie soluţionată în justiţie, în favoarea oltenilor.

"Cei de la FRF au facut multe abuzuri, dar legea îi obligă să mă cheme. Noi existăm şi vom primi licenţa! Pe 18 iunie va fi ultimul termen, iar justiţia va decide dacă excluderea Universităţii Craiova a fost legala", a declarat Adrian Mititelu la Digi Sport.

Universitatea Craiova a fost exclusă dezafiliată definitiv din FRF pe 14 mai.

: 9 ( 1 ) - !



04-08: 25 de ani pentru www.universitatea-craiova.eu !!!!!
Pagina de internet a împlinit 25 de ani de la lansare!

Pagina este cel mai vechi website pentru Universitatea Craiova aflat încă în activitate!

În trecut, pagina a activat la alte adrese, inițial fiind www.craio ...
[ ]

[ Adrian Trasca ]
Stiri Universitatea Craiova

02-08: Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Petrolul! Nsimba a reușit cel mai rapid gol al sezonului
Universitatea Craiova a dominat fără drept de apel duelul cu Petrolul Ploiești și s-a impus cu 4-0, într-un meci controlat aproape în totalitate de echipa lui Filipe Coelho. Oltenii au rezolvat partida încă din prima repriză și au urcat pe ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

02-08: Ce urmează pentru Universitatea Craiova în cupele europene
Universitatea Craiova a ajuns în turul 3 preliminar din Europa League, după ce a fost eliminată de Levski Sofia din Champions League.

Retrogradată în Europa League după eliminarea suferită în principala competiție după 2-3 la ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

31-07: Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul 3 din Liga Campionilor
Universitatea Craiova părăsește preliminariile Ligii Campionilor după un duel spectaculos cu Levski Sofia. Campioana României a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, însă succesul bulgarilor din prima manșă, 1-0, a făcut diferența. Formați ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

28-07: Dinamo s-a impus cu un neverosimil 5-1 cu Universitatea Craiova
Dinamo a obținut o victorie categorică în fața Universității Craiova, scor 5-1, într-un meci disputat în etapa a doua din Liga 1. Bucureștenii au profitat din plin de erorile defensive ale adversarilor și au controlat confruntarea, chiar da ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 29 august 2026

Dictionar   Meditatii