|
Craiova meniu:
|

Suporterii Craiovei iau din nou atitudine şi îi cer lui Mititelu să cedeze Universitatea!
 În lipsa echipei de fotbal, fanilor Craiovei le-a mai rămas doar să ia atitudine împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi de dezafilierea clubului fanion al Olteniei. Asociaţia Suporterilor Olteni îi cer printr-un comunicat lui Adrian Mititelu să cedeze clubul cuiva care ar putea readuce Universitatea înapoi în iarbă
"Asociaţia Suporterilor Olteni şi Sezione Ultra’ 2000 consideră o datorie de onoare a le reaminti autorităţilor oraşului nobilul deziderat al ultraşilor olteni : CRAIOVA – CREDINŢA NOASTRĂ! Nu vom renunţa niciodată la a ne susţine unica mare iubire ŞTIINŢA CRAIOVA oricîte oprelişti am avea de înfruntat şi nu puţine şi nu mici sînt acestea.
Dincolo de dragostea suporterilor şi de o dorită şi firească implicare a autorităţilor locale facem un apel şi către actualul patron să aibă bărbăţia de a recunoaşte catastrofalul bilanţ al “guvernării” domniei sale, care totuşi va rămîne în istorie ca cea mai întinsă în timp a unui singur patron. Din păcate doar atît. Lipsa oricărei performanţe sportive vreme de şapte ani în ciuda promisiunilor fanteziste fu încununată cu frişca de pe tort: o nouă şi ruşinoasă retrogradare plus scandaluri nesfîrşite şi uciderea speranţelor de viitor! Nu e nici o dramă şi nici o ruşine, ci un lucru absolut natural să se retragă lăsînd locul altuia mai priceput, onest şi performant! " |
: 9.5 ( 2 ) - !
20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 în vulcanul din Bănie Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco�, în etapa a 10-a.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.
Succesul este primul obținut de olte ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică în duelul cu U Cluj Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
Unive ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.
O ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|