|
Craiova meniu:
|

Suporterii olteni vor face deplasarea
 Fanii Universitatii vor veni la Timisoara, iar în cazul în care arbitrul nu va fluiera startul, Craiova si Poli vor juca un amical Galeria alb-albastra va fi si ea prezenta pe stadionul "Dan Paltinisanu", desi foarte probabil nu vor vedea un meci de campionat.
Foarte multi studenti craioveni din Timisoara, dar si fani ai Stiintei din orasul de pe Bega, si-au procurat ieri bilete pentru partida din aceasta seara si au anuntat ca vor lua loc în peluza rezervata oaspetilor. "Sper sa ne strângem cât mai multi si chiar daca nu va fi un meci oficial din cauza celor din FRF, va iesi un spectacol. Este urât sa iei decizii ca cel mai frumos meci de fotbal din Liga I sa se dispute fara spectatori. Universitatea si Poli au de departe cei mai buni suporteri din România", a declarat unul dintre liderii galeriei craiovene.
De asemenea, oficialii olteni au anuntat ieri ca între Stiinta si Poli Timisoara exista un protocol de reciprocitate, prin care cele doua cluburi asigura intrarea pe stadion a 200 de fani. "Avem cu Poli reciprocitate, iar 200 de suporteri craioveni vor lua loc pe stadionul din Timisoara. Clubul Universitatea Craiova a dat si în scris la FRF ca vrea ca acest joc sa se dispute cu spectatori", a declarat directorul executiv al Universitatii, Ovidiu Costesin. El a mai adaugat ca între Poli si Universitatea s-a facut o întelegere, urmând ca cele doua echipe sa dispute un meci amical daca "centralul" Victor Berbecaru nu va permite începerea meciului în conditii normale. "Noi oricum ne-am înteles sa jucam cu cei de la Poli si amical, ca de asta si mergem acolo. Nu facem drumul doar de dragul de a vedea orasul Timisoara", a declarat Costesin. De cealalta parte, suporterii timisoreni au hotarât aseara sa îsi încurajeze echipa pe stadion, chiar daca decizia nu a fost unanima. |
: 9 ( 1 ) - !
04-08: 25 de ani pentru www.universitatea-craiova.eu !!!!! Pagina de internet a împlinit 25 de ani de la lansare!
Pagina este cel mai vechi website pentru Universitatea Craiova aflat încă în activitate!
În trecut, pagina a activat la alte adrese, inițial fiind www.craio ... [ ] [ Adrian Trasca ] Stiri Universitatea Craiova
02-08: Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Petrolul! Nsimba a reușit cel mai rapid gol al sezonului Universitatea Craiova a dominat fără drept de apel duelul cu Petrolul Ploiești și s-a impus cu 4-0, într-un meci controlat aproape în totalitate de echipa lui Filipe Coelho. Oltenii au rezolvat partida încă din prima repriză și au urcat pe ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
02-08: Ce urmează pentru Universitatea Craiova în cupele europene Universitatea Craiova a ajuns în turul 3 preliminar din Europa League, după ce a fost eliminată de Levski Sofia din Champions League.
Retrogradată în Europa League după eliminarea suferită în principala competiție după 2-3 la ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
31-07: Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul 3 din Liga Campionilor Universitatea Craiova părăsește preliminariile Ligii Campionilor după un duel spectaculos cu Levski Sofia. Campioana României a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, însă succesul bulgarilor din prima manșă, 1-0, a făcut diferența. Formați ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
28-07: Dinamo s-a impus cu un neverosimil 5-1 cu Universitatea Craiova Dinamo a obținut o victorie categorică în fața Universității Craiova, scor 5-1, într-un meci disputat în etapa a doua din Liga 1. Bucureștenii au profitat din plin de erorile defensive ale adversarilor și au controlat confruntarea, chiar da ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|